Publicat: 26 ianuarie 2014

Cateva destinatii turistice nonconformiste pentru un city break european

16800_46697_51Tarile din Europa ascund orase mai putin cunoscute, perfecte pentru o vacanta de tip city break. Opentravel.com a ales Jerez, din Spania, Lviv din Ucraina si Dinard din Franta, pentru ca fiecare se evidentiaza prin ceva unic. Primul poate fi considerat identificator pentru spiritul andaluz, Lviv nu are nimic in comun cu arhitectura comunista, iar Dinard era locul preferat de Churchill.

Jerez, esenta spiritului andaluzian

In Jerez vei descoperi cultura Andaluziei asa cum nu credeai ca exista si te vei familiariza cu toate elementele care o definesc, de la flamenco si fiesta, pana la superbele exemplare de cai, detinute de Scoala Regala Andaluza de Calarie.

In fiecare an se organizeaza mai multe serii de festivaluri, unde accentul este pus tocmai pe fiesta, in ritmuri de flamenco.

O plimbare in orasul vechi te va ajuta sa cunosti mai bine stilul arhitectural al regiunii, si iti va oferi ocazia sa vezi cateva obiective turistice unice. De exemplu, ai putea vedea centrul istoric si cetatea veche de zece secole.

Te-ai putea plimba si pe aleile umbrite de portocali si ai mai putea face un tur al magazinelor.

Suvenirurile andaluze cuprind o gama larga de produse, de la palarii si esarfe colorate pana la statuete de cai din lemn sau marmura. Cele mai multe au imprimate stema orasului.

Daca obosesti, cel mai bun loc in care sa te poti relaxa este carciuma Tradicion, care pastreaza bauturi tari de peste 20 de ani, dar si opere de arta semnate de Goya sau Velasquez.

Trebuie sa gusti un sherry si apoi sa urmaresti spectacolul oferit de dansatorii scolilor de flamenco, organizat in apropiere, langa restaurantul Parrilla.

Lviv, orasul ucrainean imun la influentele Rusiei

Cand ajungi in orasul ucrainean Lviv iti dai seama de ce localnicii sustin ca localitatea nu are nimic in comun cu fosta Uniune Sovietica.  Aici nu vei vedea aglomerarea de blocuri turn, de un gri murdar, care impanzesc restul tarii.

Dimpotriva, centrul vechi din Lviv a fost inclus in patrimoniul mondial Unesco, pentru aspectul colorat si vesel. Cladirile au fatadele sculptate cu modele complicate, strazile sunt pietruite, iar bisericile construite in zona sunt foarte frumoase.

Cel mai bine, fa o plimbare prin centru dimineata devreme sau intr-o zi de duminica, pentru ca vei avea ocazia sa auzi muzica bisericeasca foarte clar, cum umple strazile.

Seara, la apus, mergi la High Castle, locul de unde vei profita de cea mai buna panorama a orasului.

Dinard, sursa de inspiratie pentru Picasso

Dinard, din Franta, te asteapta cu un farmec inconfundabil, specific anilor 1920, subliniaza opentravel.com care mentioneaza ca personalitati importante ale istoriei s-au bucurat de atmosfera.

Churchill si Hitchcock petreceau mult timp pe litoral si in terasele din zona, savurand deliciile culinare.

Plaja este marcata din loc in loc de corturi vopsite cu dungi albastre si negre, unde turistii se schimba in costumele de baie. Pe litoral se afla foarte multe vile construite intr-un stil victorian, deosebit de cochete.

De altfel, plimbarea pe stradutele vechi, in timp ce admiri arhitectura acestor cladiri este una dintre atractiile de sine statatoare ale regiunii. Picasso a fost unul dintre cei mai mari fani ai Dinardului si s-a inspirat din panoramele orasului.

Trebuie sa incerci si specialitatile culinare, gatite cu peste proaspat. Chez Ma Pomme este unul dintre restaurantele recomandate de opentravel.com pentru codul prajit, servit cu parmezan si bacon, potrivit business24.ro

Esti deja fan? Click aici sa nu mai apara mesajul